Gând şi Slovă Ortodoxe

 

 

Cuvinte sfinte despre cuvinte simple

 

Mirare, Uimire

Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul. Că s-a înălţat slava Ta mai presus de ceruri (Psalm 8. 1). Întrucât mulţimea se minuna văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel (Matei 15. 31). Dumitru Stăniloaie scrie astfel: "Cunoştinţa tainelor mari, mai presus de cuvânt, ale Cuvântului cel personal şi iubitor, mai bine zis infinit iubitor, e ca o băutură care îmbată de entuziasm şi de bucurie, producând o adevărată uitare de sine, dar în acelaşi timp o uimire pe care-l face pe om să nu se confunde cu Dumnezeu, pentru că în uimire trăieşte ceea ce nu este al lui. În tot urcuşul duhovnicesc Dumnezeu urcă cu noi". Dumitru Stăniloaie scrie că în cunoaşterea tainelor mari omul "trăieşte în uimire ceea ce nu este al lui".

 

Plânsul

Este vreme să plângi şi vreme să râzi, vreme să te jeleşti şi vreme să dănţuieşti (Ecclesiastul 3. 4). Mai bun este necazul decât râsul, căci întristarea feţei este bună pentru inimă (Ecclesiastul 7. 3). Iar dacă nu ascultaţi aceasta, atunci sufletul va plânge în locuri tainice mândria voastră . (Ieremia 13. 17). Şi acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire (Ioil 2. 12). Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia (Matei 5. 4). Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui (Luca 6. 25). Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng (Romani 12. 15). Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge şi cei ce se bucură ca şi cum nu s-ar bucura şi cei ce cumpără ca şi cum n-ar stăpâni (I Corinteni 7. 30). Cuvântul lui Iacov pentru cei păcătoşi şi îndoielnici: Pătrundeţi-vă de durere. Întristaţi şi jeliţi. Râsul întoarcă-se în plâns şi bucuria voastră în întristare (Iacov 4. 9). Veniţi acum, voi, bogaţilor, plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile ce vor să vină asupra voastră (Iacov 5. 1).

 

Răzbunare

Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: A mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul (Romani 12. 19).

 

Mândrie. Trufie

Toată inima semeaţă urâciune este înaintea Domnului, în mod sigur nu va rămâne nepedepsită (Pilde 16. 5). Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii (Pilde 16. 18). Ochii semeţi şi inima îngâmfată sunt sfetnicul păcătoşilor. Aceasta nu-i decât păcat (Pilde 21. 4). Omul cel muritor va fi smerit şi umilit şi ochii celor mândri vor fi pogorâţi (Isaia 5. 15). Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte (I Corinteni 13. 4). Pentru aceea zice: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Iacov 4. 6).

 

ACATIST - [gr. akathistos = (se ascultă) stând în picioare].

Imn de mulţumire. Imnografia ortodoxă cunoaşte acatiste închinate Sfintei Treimi, Sfintei Cruci şi unora dintre sfinţi. Unul dintre cele mai cunoscute acatiste este cel închinat Maicii Domnului - Apărătoarea Doamnă a Constantinopolului - o adevărată capodoperă a imnografiei liturgice bizantine. Acesta are forma unui poem compus din 24 icoase şi condace, fiecare icos fiind urmat de o litanie alcătuită din 12 stihuri (după descrierea din Apocalipsă, cap. 12) care se încheie cu invocaţia "Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!". Acatistul se cântă, în special, în Denia de vineri care precede Duminica a cincea a postului Paştilor şi la sărbătoarea Bunei Vestiri. Acesta a primit o ilustrare iconografică de 24 de scene, pe peretele de vest a pronaosului (frescele de la Mănăstirile Cozia, Snagov, Suceava, Vatra Moldoviţei, etc). Acatistul dă o expresie cultică învăţăturii despre Maria, maică a Unuia din Sfânta Treime, sau "Născătoare de Dumnezeu" - Theotokos, promulgată la Sinodul al III lea ecumenic de la Efes, din anul 431 - precum şi altor aspecte principale ale hristologiei şi mariologiei din secolele V-VI. "Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din veşnica moarte prin darul Celui ce S-a născut din tine, Hristos Dumnezeul nostru şi prin mijlocirea ta cea de maică înaintea Lui, aducem ţie noi robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne pe noi robii tăi din toate nevoile şi suferinţele, ca să cântăm ţie: Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor năcăjiţi!" (Acatistul Maicii Domnului, Condacul I).

 

ADAM - [ebr. adamah = pământ].

Două interpretări posibile: a) persoană umană (Set este fiul lui Adam - Luca 3. 38), primul om zidit de Dumnezeu, părintele neamului omenesc (Înţ. Sol. 10. 1); b) omul în general (anthropos), neamul omenesc, colectivitatea umană, fiii lui Adam. Potrivit Genezei (1. 26-31) Adamul, fiinţa umană a fost plăsmuită din pământ cu mâna lui Dumnezeu, în ziua a şasea, ca încoronare a creaţiei, primind suflarea de viaţă nemuritoare prin Duhul lui Dumnezeu. Cinstit cu chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, înzestrat cu voinţă liberă şi cu puterea să stăpânească făptura creată (Fac. 2. 15), omul este destinat nemuririi. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale (Înţ. Sol. 2. 23). Împreună cu Eva, formează cea dintâi pereche de fiinţe umane (I Tim. 2. 13) şi din ei s-a născut neamul omenesc (Tob. 8. 6; Fapte 17. 26). Ei au născut pe Cain şi Abel (Fac. 4. 1-2) şi apoi pe Set (Fac. 5. 3; Lc. 3. 38), fii şi fiice (Fac. 5. 4) prin pizma diavolului (Înţ. Sol. 2. 24) şi din pricina neascultării lor (Fac. 3; Rom. 5. 19), Adam a fost izgonit din rai. Prin căderea sa, răul şi moartea au fost introduse în făptura creată şi firea omenească (Fac. 3. 17-24). Apostolul Pavel face o comparaţie între Adam, ca prefigurare a Celui ce avea să vină (Rom. 5. 14) şi Iisus Hristos, <omul cel nou>, stabilind anumite antiteze: primul Adam, omul dintâi, cel ieşit din pământ, cu trup firesc; ultimul Adam, omul al doilea, venit din cer, înzestrat cu suflet viu şi dătător de viaţă (I Cor. 15. 45-47). Potrivit acestei tipologii, precum şi prin căderea şi neascultarea unui singur om (Rom. 5. 19), Adam, a venit moartea pentru toţi oamenii (Rom. 5. 12), tot aşa prin harul unuia singur, Hristos, a venit răscumpărarea care dă viaţă tuturor oamenilor (Rom. 5. 17-19). (.) "Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai hotărât în sfatul Tău cel în trei Ipostasuri a zidi pe om şi în trupul lui cel din ţărână, suflare de viaţă din gura ta ai insuflat; Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce în faţa lui Adam cu chipul şi asemănarea Ta, pe noi, pe toţi ne-ai cinstit şi bunătăţilor raiului moşteni ne-ai făcut; Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru Cel ce cu înţelepciune ne-ai înălţat pe noi mai presus de toate cele văzute şi pe toată făptura cea de jos sub picioarele noastre ai supus-o; Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai dăruit nouă pomul vieţii spre hrană şi cu darul nemuririi ne-ai îmbogăţit; Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pe strămoşii noştri, cei care au călcat porunca, nu i-ai părăsit nici după greşeală, ci întru nădejdea mântuirii în preajma Edenului i-ai sălăşluit". (Acatistul Preasfintei Treimi, icos 5). [Sursa: Dicţionar de Teologie Ortodoxă - Ed. Institutului Biblic de Misiune Ortodoxă al BOR, Bucureşti 1994]

 

MODEL

"Pentru orientarea noastră în lumea văzută ni s-a dat credinţa şi un om ca model, Iisus. Noi trebuie să realizăm în noi această icoană divină: stilul de a fi a lui Iisus. Fără acest fel de a fi, care atârnă de toate deciziile noastre de fiecare zi şi de fiecare clipă, te constaţi un om fără sens, un om fără hrană în faţa haosului care caută să te soarbă în tragedia nefiinţei - una din definiţiile răului". (Învăţăturile Părintelui Arsenie Boca)

 

MÂNTUIRE

"Ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă, dar să ne mântuiască nu poate fără noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-L cunoaştem ca Tată şi pe noi întreolaltă ca fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte. Căci toate le poate Dumnezeu fără tine, dar ca să te mântuiască din lumea aceasta nu poate fără tine. Nici tu nu te mântuieşti fără mâna lui Dumnezeu şi nici Dumnezeu nu te ridică dacă nu-I întinzi şi tu mâna. Destul este că te cercetează mereu şi atât de mult te roagă". (Învăţăturile Părintelui Arsenie Boca) Vederea lui Hristos Păzeşte-te de visare, care poate să te facă a-ţi închipui că-L vezi pe Domnul Iisus Hristos, că-L pipăi, că-L îmbrăţişezi. Aceasta este o joacă deşartă a părerii de sine pline de trufie! Aceasta este înşelarea pierzătoare. Plineşte poruncile Domnului şi în chip minunat îl vei vedea pe Domnul în tine însuţi, în însuşirile tale. Aşa L-a văzut pe Domnul în sine Sfântul Apostol Pavel: el cerea de la creştini să aibă această vedere a lui Hristos; despre cei ce nu o aveau spunea că încă n-au ajuns la starea cuvenită creştinilor. Dacă duci viaţă păcătoasă, îţi împlineşti patimile şi totodată socoteşti că-L iubeşti pe Domnul Iisus Hristos; să ştii că te vădeşte înşelat ucenicul Lui cel iubit, care stătea culcat la pieptul Lui la Cina cea de Taină. El spune: Cel ce zice: "L-am cunoscut", însă poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află. Iar cine păzeşte cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu desăvârşită este (I Ioan 2. 4,5). De împlineşti voia ta cea păcătoasă, călcând astfel dumnezeieştile porunci, Domnul Iisus Hristos te numără cu cei ce nu-L iubesc. Cel ce nu mă iubeşte nu păzeşte cuvintele mele (Ioan 14. 24). (Sfântul Ignatie Briancianinov - Experienţe acetice)

 

INTREBARE

"Ştiţi ce s-ar întâmpla dacă Hristos ar umbla astăzi prin lume? Probabil că l-ar interna într-un spital de nebuni şi L-ar droga cu tot felul de medicamente. Lumea L-ar răstigni şi acum la fel cum a făcut-o acum două mii de ani (.). Spunem că trăim într-o societate creştină, dar de fapt nu este adevărat; trăim într-o societate care este mai mult păgână, mai urâtoare de Hristos decât lumea în care a trăit odinioară Iisus Hristos". Părintele Serafim Rose