Pr. Hristu Aron

De ce regim naturist? Aşa se numea unul din articolele publicate în Revista "Gând şi Slovă ortodoxe", nr. 1(13), ian.- feb. 2007, pag. 17, articol, care este evident îndreptat împotriva cultului burţii.

Deşi subscriem întru totul apologiei domnului Prof. I.C. Gheorghiţă - cu atât mai mult cu cât este întemeiată pe Sfânta Scriptură - totuşi credem că autorul a omis, nu cu rea intenţie, anumite aspecte, esenţiale, legate de tema în discuţie. Despre ce este vorba?

Ştim că în privinţa postului, oamenii s-au împărţit întotdeauna în două tabere: unii postitori, ceilalţi nepostitori. Nu vom expune aici motivele care îi determină să facă aceste alegeri, nu intră în preocuparea noastră, cel puţin pentru această expunere. ai totuşi, în treacăt, amintim că în vechile religii postul exprima întotdeauna intenţia înduplecării mâniei divine, a împăcării omului cu Dumnezeu. Aşadar, postul făcea parte din îndeletnicirile religioase ale omului, aceasta fiind singura lui motivaţie.

Ei bine, diavolul, stricătorul a tot binele, părintele vechilor postitori religioşi, cât şi al nepostitorilor, între multele fărădelegi contemporane, a mai scornit încă una: regimul naturist sau alimentaţia naturistă. Aceasta ar putea fi numită, pe drept cuvânt, postire drăcească. Căci, dacă în trecut păgânii, închinătorii la idoli, necunoscători ai adevăratului Dumnezeu - Sfânta Treime, posteau în cinstea zeilor-demoni, crezând că în felul acesta aduc slavă lui Dumnezeu, astăzi contemporanii - creştini şi atei - înlocuiesc postul creştinesc, cel după Dumnezeu, cu postul după satana numit regim naturist.

În învăţătura Sfinţilor Părinţi există o maximă foarte actuală: "Binele care nu se face bine, nu este bine", care în traducere ar însemna: "toate câte nu se fac după învăţăturile Evangheliei şi ale Sfinţilor Părinţi nu sunt nici <bune>, nici <bine>. Zice şi Sfântul Apostol Pavel: "toate sunt bune, dar nu toate sunt de folos".

Înţelegem, aici că orice lucru ori faptă, este bună , doar dacă este de folos. Ce înţelege Apostolul Pavel, şi odată cu el toţi Sf. Părinţi, privitor la de folos? Curăţitor de păcate, izbăvitor de patimi, mântuitor! Astfel, lucruri/fapte poate că sunt utile, trebuincioase, necesare, sunt numite bune, noi ştim că bune cu adevărat sunt doar cele ce folosesc/mântuiesc. Întrebăm deci: care sunt faptele bune - folositoare - mântuitoare?

Toate cele ce se fac cu, în şi pentru Hristos! "Toate câte le faceţi, în Hristos să le faceţi", porunceşte Sf. Ap. Pavel. Deci, ori de ne închinăm, ori de ne rugăm, ori de postim, în Numele Lui trebuie să le facem. Numai aşa ne vor fi de folos. Oare necreştinii în numele lui Hristos săvârşesc acestea? Nu, fiindcă: "Şi fachirii cei din India, şi bonzii şi yoghinii postesc şi se roagă, dar pentru cine? Pentru satana, nu pentru Hristos" (Cuv. Păr. Cleopa, +1998).

Dacă cei ce sunt religioşi şi au o credinţă a lor se ostenesc în zadar, practicând binele fără Hristos, ce va fi cu ateii (ori creştinii) care ignorând posturile rânduite de Sf. Părinţi practică regimul naturist? Le va fi de folos, adică mântuitor? Nu credem.

Deşi articolul citat în sprijinul regimului naturist, invocă argumente din Sfânta Scriptură, amintind de naturismul lui "Daniil din groapa cu lei" şi de "cei trei tineri din cuptorul Babilonului", noi ştim că nu (numai) postul i-a izbăvit de pieire, ci dreapta credinţă în Dumnezeu, credincioşia lor mai presus de fire. Şi exemplele ar putea continua.

Astfel fără dreaptă credinţă în Iisus Hristos, fără credinţă în Dumnezeu, vegetarienii, rupţi de Biserică, orfani de harul Sfântului Duh, vor rămâne doar biete făpturi înrobite legilor trupului, vieţuind după înţelepciunea cea după trup; înţelepciune pentru aici şi acum, care va dispărea odată cu pieirea lor.

Acestora le putem spune odată cu Sf. Proroc David: "în zadar vă osteniţi voi ce mâncaţi pâinea durerii", căci "cine nu este cu Hristos, este împotriva lui" şi "cine nu adună cu El risipeşte". Nu putem trece nici peste faptul că naturismul, postirea dedicată sănătăţii, frumuseţii, este în ultimă instanţă închinare la trup, la om, deci un din formele antropolatriei moderne, patimă ce rezidă în păcate precum: iubirea de sine, părerea de sine, grija de sine, etc.

Mântuitorul Hristos ne învaţă să ne îngrijim de protejarea trupului, a vieţii, arătând că astfel de îndeletniciri sunt proprii păgânilor, nu creştinilor. Deopotrivă Mântuitorul adaugă că "cel ce va voi să-şi scape viaţa o va pierde", iar cel care "pentru El şi-o va pierde o va afla".

La rândul său Sf. Ap. Pavel precizează că "cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele lui". Ei bine şi naturismul este o patimă şi o poftă, căci împotrivindu-se poruncii "nu iubiţi lumea şi nici cele ce sunt în lume", alipeşte pe om de cele trecătoare, îmboldindu-l să-şi pună nădejdea nu în Hristos, ci în plante, să creadă cu obstinaţie în puterea dătătoare de viaţă verdeţurilor, iar nu în mântuitoarele porunci ale Bisericii dătătoare de viaţă veşnică.

Astfel, naturismul, postul ateului, oferă omenirii iluzia vindecării fără Dumnezeu, a sănătăţii fără îndeplinirea rânduielilor creştineşti: rugăciuni, metanii, participarea la slujbele Bisericii, spovedanie, încetarea păcatelor, împărtăşire cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

Vegetarienii (nu Ortodocşii binecredincioşi) nu sunt atraşi nici de mântuitoarele virtuţi duhovniceşti, precum: răbdarea, smerenia, dragostea de aproapele, jertfirea plăcerilor proprii, dreapta credinţă, nici de ostenelile duhovniceşti cu patimile firii: mândria, slava deşartă, mânia, dispreţul, vorbirea de rău, răutatea, invidia, viclenia, uşurătatea, râsul, deznădejdea şi, mai rea decât toate, necredinţa.

Nu în ultimul rând, naturismul se identifică drept o altă formă, ascunsă, neştiută, disimulată a apostaziei: fitolatria, închinarea la vegetale prin exagerarea importanţei lor, din punct de vedere medico-farmaceutic. Deşi nu negăm rolul benefic al postului, fie şi naturist, totuşi ridicarea acestuia la rang de ştiinţă, de dogmă, presupune cinstirea necuviincioasă a celor văzute, în locul celor nevăzute, întoarcerea la păgânismul oriental, numit animism.

Observăm că în acord cu filozofia New Age se organizează pretutindeni naturismului simpozioane, studii, conferinţe, seminarii, etc. urmărindu-se constant promovarea lui cu orice chip, în toate mediile societăţii contemporane. Astfel, s-a ajuns ca din ce în ce mai mulţi bolnavi să solicite sprijinul cabinetelor naturiste, care, fără a pretinde îndeplinirea unor norme moral-religioase (creştineşti), se străduiesc să vindece trupul, lăsând în mreaja păcatelor sufletul. În felul acesta, tămăduit pe jumătate, boala va recidiva, iar sufletul, neschimbat, neprimenit duhovniceşte, rob patimilor îşi va purta osânda în veşnicie. Acesta este finalitatea binelui fără Hristos şi a toată fapta bună, săvârşite în chip egoist, autonom: pieirea!

Pentru că naturismul presupune abstinenţă gastronomică, chinuire a pântecelui şi ostenire a firii, unii se vor ispiti de gândul că acesta este tot un fel de post, de asceză ori jertfire (precum în creştinism) şi, în consecinţă, oarecum bun şi mântuitor. Acestora le spunem răspicat: pentru că nu este întru Hristos un altfel de post este jertfă drăcească, săvârşit din jertfire satanică, nu duhovnicească. Îndărătul acestei teologhisiri se află părintele naturismului, naturistul desăvârşit.

Acesta este diavolul care deşi "nici nu bea, nici nu mănâncă" pururea este vrăjmaşul lui Hristos şi deopotrivă cu el toţi cei ce "le caută pe cele ale lor, nu pe cele ale lui Hristos" (Filipeni 2, 21).

                       

Înapoi