A.Isidor

 

Neamul nostru românesc trece printr-o experienţă istorică nouă: alegerile pentru Parlamentul European sau europarlamentarele. Adicătelea politicienii - spun politicieni pentru că oamenii politici sunt foarte rari, în general în istorie, iar în spaţiul nostru, carpato-danubiano-pontic lipsesc cu desăvârşire - vin la popor pentru a cere/ a primi dreptul de a-i reprezenta în Parlamentul European. Trecând peste prestaţia jalnică a aleşilor neamului în parlamentul naţionale, nu putem să nu remarcăm ipocrizia şi imoralitatea politicienilor mioritici. După ce au făcut posibilă aderarea ţării la Uniunea Europeană prin dezinformare şi manipulare, hoţeşte putem spune, pentru a îndeplini ordinele stăpânilor lumii, acum se întorc la popor pentru a căpăta acea aparenţă de voinţă populară, acea aparenţă de legitimitate.

Corect era, ca la vremea respectivă, în mod democratic - concept la care vom reveni - să se fi prezentat astfel: fiecare capitol de negociere din Tratatul de aderare să fi fost prezentat prin mass-media sau prin alte mijloace de informare, cu avantajele şi dezavantajele lui, apoi, în cunoştinţă de cauză, prin referendum cetăţenii puteau hotărî dacă doresc sau nu să adere la o structură europeană. Mai mult preşedintele Băsescu, degrabă vărsătoriu de referendum nevinovatu, când este vorba de interesele proprii-personale şi de grup ale domniei sale avea obligaţia de a cere consultarea poporului, după ce acesta a fost corect şi transparent informat, asupra avantajelor şi dezavantajelor integrării - oare câţi români ştiu că bucuria de a fi cetăţeni ai UE costă statul român peste un miliard de euro anual, contribuţie la Bugetul Uniunii (mai precis 1,15 miliarde Euro, pentru anul 2007)? Acum, în mod imoral şi ipocrit aceeaşi politicieni români vin şi cer să fie mandataţi de popor, ca reprezentanţi ai lor în Parlamentul Europei. Şi ce să facă? Să participe la elaborarea de legi anticreştine şi antinaţionale, să adopte în regim de haită - pentru că în conformitate cu principiile europene apartenenţa la un grup politic european este mai importantă decât identitatea naţională - a unor hotărâri antiromâneşti şi antihristice?!

Pentru că dincolo de lustrul creştin afişat de aceştia în public se ascunde umanismul ateist european, ateismul antihristic, iar Domnul şi Dumnezeul nostru ne-a învăţat că nu cu buzele trebuie să-L cinstim ci cu faptele, din care ne vom şi îndreptăţi sau osândi. Dincolo de aceste intenţii şi interese electorale este, însă, relaţia politician-electorat şi mai mult sistemul politic numit democraţie. Democraţia ar putea fi definită ca "un sistem de guvernare în care cetăţenii îşi aleg guvernanţii prin vot, iar puterea se sprijină pe suveranitatea naţională" (Cristina Martin, "Clubul Bilderberg. Stăpânii lumii, Ed. Litera internaţional, Bucureşti 2007, pag.193).

Conceptul a fost rezumat de Abraham Lincoln ca "guvernarea poporului, pentru popor şi prin popor", în timp ce DEX-ul din 1984 îl defineşte ca fiind: "Formă politică de organizare a societăţii, în care puterea este exercitată în diferite feluri de masele largi ale poporului". Ori în prezent democraţia reprezintă un concept teoretic, un sofism ca să spunem aşa, golit de conţinut, interesele părţilor angajate în acest fel de contract social fiind fundamental diferite dacă nu chiar opuse. Cel mai solid argument, în afară de prestaţia clasei politice româneşti la ceea ce se numeşte aderare-integrare europeană, îl reprezintă Constituţia Uniunii.

Respectivul document politic a fost adoptat doar în ţările în care decizia a fost luată de politicieni, peste capul cetăţenilor ţărilor lor, fără consultarea poporului. În Franţa şi Olanda, însă, ţări fondatoare ale uniunii şi considerate bastioane ale Europei unite, constituţia a picat cu succes la votul popular. Confruntaţi cu perspectiva unui dezastru, mai ales că urma Anglia, una din ţările eurosceptice, politicienii s-au retras. S-au retras dar nu au abandonat proiectul. Acesta, după mai bine de doi ani, cosmetizat şi fardat, în fond însă aceeaşi Mărie, cu altă pălărie, este scos la lumină, sub denumirea de Tratat European. Tratat care va fi adoptat de politicieni, fără consultare populară, deci peste capetele cetăţenilor ţărilor, care prin votul lor au mandatat politicienii să le reprezint (dez)interesele.

Ce era de demonstrat? Acelaşi lucru îl doresc acum şi politicienii de pe malul gârlei Dâmboviţei: recunoaşterea de către popor a demersului politic al aderării, însă, punând căruţa înaintea cailor. Mai există, însă, şi o problemă de morală creştină: răspunsul pe care îl vom avea de dat la Dreapta Judecată, ca şi creştini ortodocşi, pentru că ne-am făcut complici, prin votul acordat, cu cei care "uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri (.), iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat", după cum ne spune Părintele Calciu în "Rugăciunea" sa pentru neam.

                       

Înapoi