Ierom. Eftimie Mitra

 

 

Veşnica problemă.

 

Problema retrocedărilor bunurilor bisericeşti devine tot mai mult discutată şi mai plină de interes pentru unele cercuri, mai mult sau mai puţin, interesate. Ziare ca "Jurnalul Bihorean", "Realitatea Bihoreană" şi alte surse laice de informare susţin o intensă campanie de propagandă catolicizantă.

Astfel în ziarul Realitatea bihoreană din 8 apr. 2005, pg. 8, apare un articol calomniator la adresa Bisericii Ortodoxe în încheierea căruia se spune: Conducătorii Bisericii Ortodoxe Române nu au învăţat nimic din exemplul oferit de papă. În acelaşi articol se mai spune că vizita papei Ioan Paul al II-lea nu a avut nici un efect în ceea ce priveşte relaţiile dintre ortodocşi şi uniaţi, considerându-i pe ortodocşi răutăcioşi deoarece nu acceptă slujbele alternative în aceeaşi biserică.

Ne punem întrebarea: Care a fost scopul vizitei papei în România şi ce exemplu a avut de oferit?. Un exemplu "creştinesc" ar putea fi şi întreţinerea scandalului din Transilvania prin ierarhia unită atunci când, cu agresivitate faţă de Biserica românească, recurg la falsuri istorice şi pretenţii exagerate.

Cu toate că autorul articolului sus amintit nu-şi dă numele, bănuim că este unul din grupul de ziarişti greco-catolici de la ziarul Realitatea bihoreană. Cu toate că Biserica Ortodoxă a încercat în repetate rânduri să menţină o relaţie normală şi civilizată în dialogul cu Biserica Greco-Catolică, eforturile au fost zadarnice. Atât bisericile construite din fonduri proprii, cât şi cele smulse cu forţa de la credincioşii ortodocşi (sec. XVIII-XIX), constituie motivul de scandal al uniaţilor cu toate că Biserica Greco-Catolică posedă azi suficiente spaţii de rugăciune şi chiar mai mult decât le trebuie celor 195481 (sub 1%) de credincioşi pe care îi are în Transilvania, potrivit recensământului din anul 2002.

De la restituirea celor necesare pe care Biserica Ortodoxă le-a oferit în urma dialogurilor purtate, Biserica Greco-Catolică solicită restituirea integrală prin justiţie cerând Statului Român retrocedarea în întregime a tuturor bunurilor avute în perioada stăpânirii austro-ungare. Astfel, s-a ajuns ca în momentul de faţă multe parohii şi mănăstiri ortodoxe din Transilvania să fie acţionate în instanţă de către Biserica Greco-Catolică. Situaţia este cu atât mai regretabilă cu cât unii ierarhi şi preoţi greco-catolici refuză să coopereze în dialogul local şi să dezamorseze conflictele create.

Au existat până în prezent aşa-zisele negocieri în care uniţii puneau condiţii, iar ortodocşii nu le acceptau pentru că nu poţi da o biserică de la sute de credincioşi ortodocşi unui grup de câţiva greco-catolici. Aceasta ar însemna o nedreptăţire a credincioşilor Bisericii Ortodoxe. Se pare că până în prezent dialogul interconfesional nu a reuşit să vindece rănile deschise după 1700 şi la 1948.

 

Trădarea la nivel înalt

 

Dacă tot trâmbiţăm ideea de democraţie atunci, corect ar fi să ţinem seama şi de voinţa majorităţii şi nu doar de cercurile politice străine care dictează legi şi ordonanţe într-un stat care pretinde că e independent. Până în prezent nu cunoaştem să fi existat o dezbatere publică referitoare la problema bunurilor materiale ale celor două Biserici.

Aceasta ne-ar fi ajutat să cunoaştem mai bine cum se pune problema în aceste situaţii când, corect ar fi să se ţină seamă şi de părerea credincioşilor. Mai mult chiar, în ciuda falselor laude pe care singură şi le însuşeşte, că ar lupta pentru binele şi interesele poporului român, Biserica Catolică de rit bizantin (Greco-Catolică) îşi împlineşte azi menirea pe care dintru început şi-a asumat-o: aceea de a-i dezbina pe românii din Ardeal şi de a-i face, ca în numele unirii să se urască unii pe alţii.

Din păcate, Statul Român nu ţine seama de felul în care Biserica Greco-Catolică a intrat în posesia multor imobile din Transilvania, ci insistă doar pe un fragment al istoriei: 1948.

Statul român nu este capabil să rezolve această problemă atâta timp cât directivele în acest sens se dau din străinătate, cât în fruntea guvernului român şi în unele ministere sunt persoane direct interesate să susţină politica de catolicizare a României, cum este cazul premierului Călin Popescu Tăriceanu, a ministrului justiţiei, Monica Macovei şi alţii de credinţă catolică sau protestantă.

O instanţă judecătorească, o lege sau o ordonanţă nu poate fi în măsură să servească intereselor majorităţii deoarece acestea se fac după interesele personale sau ale marilor puteri politice ale lumii care, după cum se cunoaşte, este condusă de oameni fără Dumnezeu. Se vede clar că sub masca religioasă se ascunde o problemă naţională, antiromânească, la care înalta clasă politică îşi dă concursul fără menajamente. Azi nu mai e nevoie de săbii şi tunurile generalului A. Bucow, ci în acest sens se folosesc cu succes instrumentele statului dintre care şi justiţia.

Ordonanţa 64/2004 dată de fostul premier Adrian Năstase este pusă în aplicare la multe dintre procesele pe rol chiar dacă ea a fost respinsă de Senatul României, fiind retrimisă la comisii. Etapă cu etapă, în mod sistematic, prin legi şi ordonanţe, nu mai e nevoie de semnarea unui nou concordat (ca în 1927), aceasta făcându-se, ca de obicei, de cozile de topor, lepădăturile neamului, cu sau fără sutană.

 

Varianta CF-urilor

 

Ne întrebam în 1990: "Care este scopul reînfiinţării Bisericii Greco-Catolice din Transilvania şi investirea de către papa Ioan Paul al II-lea a unor episcopi catolici în căutare de credincioşi ?"

La început am crezut cu toţii că e vorba doar de o simplă formaţiune religioasă lipsită de interes politic străin şi chiar anti-românesc, chiar dacă la suprafaţă vorbele sunt dulci. Treptat, lucrurile încep să iasă singure la iveală. Biserica Greco-Catolică susţine intens ca în problema proprietăţilor să se ţină seama doar de CF-urile vechi, înainte de 1948 şi făcute în timpul stăpânirii imperiului Austro-ungar în Ardeal.

Aceste CF-uri nu sunt făcute de Statul Român şi nici după legile Statului Român. În arhivele cărţilor funciare din tribunalele în cauză găsim ca proprietară a unor imobile Biserica Greco-Catolică pusă în posesie prin "expropriere" de la ţăranul cutare sau de la alţi foşti proprietari.

În alte CF-uri figurează ca proprietari prin "posesie faptică" sau "donaţie din partea împăratului Iosif al II-lea". Nu găsim însă nici un document de "vânzare-cumpărare" sau "donaţie de bună voie" (de la foştii proprietari) prin care Biserica Greco-Catolică să intre în posesia pădurilor şi imobilelor dintre cele ce azi, fără ruşine, le revendică.

Cert este că nici iezuiţii şi nici franciscanii, când au venit în Ardeal, nu au adus cu ei pământ de la Vatican sau de la Viena şi nici nu au cumpărat (sau primit de bună voie) pământurile de la ţăranii deveniţi ulterior iobagi pe moşiile ierarhilor greco-catolici.

Conform legilor în vigoare ale Statului Român, dacă cineva a fost proprietar pe un imobil timp de minim 30 de ani nu se mai ţine seamă de felul în care acesta a fost împroprietărit. Datorită regimului comunist stăpânitor de după 1948, Biserica Ortodoxă nu şi-a putut întabula proprietăţile comune ale credincioşilor ei, mulţi dintre ei, reveniţi de la uniatism înainte de nedreptul decret din 1948 prin care comuniştii au scos Biserica Greco-Catolică în afara legii.

Iată, deci, de ce Biserica Greco-Catolică şi unii domni politicieni catolici şi "necatolici" susţin varianta în care să se ţină seama doar de CF-uri.

Astfel senatorul UDMR, Eckstein Kovacs Peter, unul dintre "necatolici", în şedinţa din 27 septembrie 2004, spunea: Există şi a existat regim de carte funciară în Transilvania şi Bucovina, dar acest regim de carte funciară a funcţionat atât pentru ortodocşi, cât şi pentru greco-catolici. Eu nu fac parte din nici una dintre aceste confesiuni, din cauza aceasta nu-mi permit să spun că acest normativ nu face altceva decât să reitereze practic un principiu constituţional care este supremaţia legii, pe de altă parte, să pună în concordanţă un act normativ din 1990 înainte ca noi să ratificăm Convenţia europeană, cu situaţia actuală. (rev. "Flacăra", nr. 40, 1 oct 2004, pg. 3).

Oare cine şi de ce are interes să întreţină acest scandal al retrocedărilor? ...

 

O lege a cultelor

 

Biserica Ortodoxă Română a cerut în repetate rânduri o lege a cultelor în care să se specifice numărul minim a membrilor care formează o parohie sau o episcopie.

Greco-catolicii se cotesc mereu când aud de această lege deoarece au multe parohii cu doar vreo trei-patru credincioşi, şi aceia cu greu adunaţi. Oare, care e interesul?

Pentru fiecare parohie şi episcopie se primesc zeci de hectare de pădure din cele avute înainte de 1948. Din multe păduri şi imobile retrocedate în mare măsură, unele au fost vândute sau exploatate fără nici o reţinere.

Spre exemplu, privind cum arată azi pădurile de la Stâna de Vale (2.747 ha) , şi cum arătau înainte de a trece în proprietatea Episcopiei Greco-Catolice din Oradea, vedem o mare diferenţă. Asemenea şi celor de la Huta de Finiş, unde în prezent au peste 5.000 ha. Ce e gros şi drept se taie, iar crengile şi vârfurile rămân. Ce s-a păstrat şi îngrijit în ultimii 50-60 de ani, s-a exploatat acum, am putea spune, peste limita bunului simţ.

E o anormalitate ca anumite proprietăţi luate în mod abuziv în perioada stăpânirii austro-ungare să intre în posesia unei minorităţi care să le administreze după bunul plac, sau cum se mai spune, " în regim silvic".

Dacă ar fi existat o lege a cultelor, multe din parohiile-fantomă ale uniţilor azi nu ar fi existat.

În prezent, Biserica Greco-catolică din Ardeal are cinci episcopi la nici 200.000 de credincioşi. Astfel, unui episcop unit îi revin sub 40.000 de credincioşi, aproximativ cât unui protopopiat ortodox. Problema numărului minim de enoriaşi care să constituie o parohie e foarte importantă şi în cazul bisericilor parohiale. E firesc ca biserica unei parohii să aparţină credincioşilor care au construit-o (Doru Bindea, rev. "Flacăra", nr. 41, 8 oct. 2004).

Dacă credincioşii parohiei trec la o altă religie, trec împreună cu biserica. Ar fi o nedreptate faţă de Biserica Ortodoxă să se ia biserica de la comunitate de sute de credincioşi şi să se dea unei comunităţi minoritare a cărei credincioşi îi poţi număra pe degete.

Înţelegem, aşadar, de ce papa Ioan Paul al II-lea a cerut pachetului de episcopi uniţi trimişi în Ardeal să facă tot posibilul pentru a avea în eparhiile lor cel puţin un milion şi jumătate de credincioşi (Grigore Nedei, "Imperialismul catolic", ed. Clio, pg. 148).

Unii domni politicieni şi judecători, nu ţin seamă şi de acest aspect. Avem, din păcate, printre înalţii noştri demnitari persoane infiltrate în funcţiile-cheie care slujesc imperialismului catolic, îngenunchind în faţa presiunilor politice ale UE şi intereselor Guvernului de la Budapesta, fără un cât de mic simţ responsabil faţă de românii din Ardeal care au întreţinut, renovat şi îmbunătăţit aceste biserici.

A ne ghida doar după cărţile funciare ar fi un act anti-românesc, căci aceasta ne-ar readuce, din nou, la fostele proprietăţi din Transilvania ale grofilor şi chiaburilor din trecut, la ceea ce a fost înainte de 1918 în Ardeal, adică: Austro-Ungaria.

                   

Înapoi